1.Intre neant si dreptul perfect

Intuitiv suntem obisnuiti ca drepturile subiective sa fie perfecte, adica elementele sale constitutive sa se gaseasca intrunite laolalta, concomitent, in unitatea de timp si spatiu. Stim cu puterea evidentei intuitive, faptul ca partile, consimtamantul obiectul si cauza unui act juridic izvor de drepturi subiective, sunt elemente care toate sunt constranse sa se adune pentru ca finalmente actul sau dreptul subiectiv sa fie apt sa produca efecte depline. Operam in viata de zi cu zi cu acest “dat”: drepturile carora le lipseste un element constitutiv nu produc efecte.

Intr-adevar, este contra intuitiv sa ne imaginam existenta unui drept fara subiect (titular), obiect, cauza sau consimtamant. Si totusi… Teoria conform careia actele juridice si drepturile nascute din aceste acte juridice sunt producatoare de efecte juridice doar daca toate elementele sale constitutive coexista este – desi o teorie care ne usureaza munca de juristi – totusi contrazisa de realitate. Ce este dreptul eventual? Fundamentul teoriei il constituie faptul ca un drept poate fi perfectat in mod gradual, prin intrunirea succesiva in timp( si nu dintr-o data) a elementelor sale componente. Astfel ca intre vidul juridic si dreptul deplin si perfect se poate interpune o categorie: dreptul eventual. Se porneste de la teoria corecta ca nimic nu impiedica partile sa decida ca nasterea unui drept sa aiba loc in trepte, fie prin adaugarea succesiva in timp a elementelor sale ca urmare a incheierii unui singur act juridic (ex: vanzarea unui bun viitor, unde partile incheie un singur act juridic urmand ca obiectul, ca element al dreptului subiectiv, sa fie atasat ulterior), fie prin incheierea unor acte juridice subsecvente si conexe (ex: antecontract de vanzare cumparare urmat de contractul final de vanzare). In exemplele aratate, dreptul de proprietate se formeaza etapizat, prin “construirea” acestuia etapa cu etapa, adaugand pe rand elementele necesare desavarsirii acestuia. In aceasta acceptiune, unele drepturi nascute in fazele tranzitorii sunt si ele la randul lor tranzitorii si deci dreptul afectat de imperfectiune este supus eventualitatii transformarii lui in viitor, intr-un drept deplin si perfect. Desigur ca multe cazuri, partile decid ab initio nasterea unui act juridic deplin si perfect, prin inrunirea concomitenta a tuturor elementelor sale; aceasa nu inseamna insa ca interese licite si morale nu pot dicta partilor nevoia de a prelungi in timp momentul la care se realizeaza intrunirea acestor elemente. Asadar, intre vidul juridic si nasterea dreptului perfect exista o situatie intermediara: eventualitatea. Exemple sunt nenumarate: un proprietar cedeaza unui tert chiriile unui imobil pe care nu l-a inchiriat inca, o societate cesioneaza pretul lucrarilor pe care sconteaza sa le obtina desi contractul de antrepriza nu este inca semnat, o persoana care are nevoie de finantare prezinta viitorilor creditori, angajamentul unui fidejusor obtinut inainte de contractarea imprumutului. Analiza atenta a acestor exemple ne releva faptul ca suntem in prezenta unor drepturi eventuale. Totusi, exemplul clasic este vanzarea unui bun viitor. Vanzarea unui bun viitor da nastere unui drept caruia ii lipseste unul din elemente: obiectul. Dreptul cumparatorului este un drept de proprietate eventual in privinta obiectului si nu va fi un drept complet decat in ziua in care  bunul viitor va fiinta; pana la acest moment, contractul este valabil incheiat, iar dreptul cumparatorului este un drept eventual, asadar supus eventualitatii existentei bunului.

Un drept eventual este desigur mai putin decat un drept pur si simplu si chiar decat un drept conditional, insa este mult mai mult decat o simpla speranta sau expectativa, si cu siguranta, mult mai mult decat nimic. In tranzitia dinspre neantul juridic spre dreptul pur si simplu, dreptul se poate construi pe etape; transformarea acestuia intr-un drept perfect este o eventualitate pe care debitorul si-a asumat-o intelegand de la inceput faptul ca urmeaza sa raspunda fata de creditor(titularul dreptului eventual) pentru cazul in care eventualitatea nu s-ar realiza. In ce consta eventualitatea? Aceasta consta tocmai in lipsa unui element al dreptului de care depinde desavarsirea perfecta a acestuia, dar pe care partile au decis sa-l completeze totusi ulterior. Fie ca este vorba de consimtamant, obiect sau parti, unul din aceste elemente lipseste, determinand astfel nasterea unui drept eventual. Trebuie totusi sa subliniez ca vom fi in prezenta unui drept eventual doar atunci cand elementul care lipseste nu este privit ca esential fie de catre parti fie de catre lege. De exemplu, la vanzarea unui bun viitor, elementul essential este consimtamantul partilor, in lipsa caruia va exista un deplin vid juridic sau cel mult o speranta. Exista insa situatii in care consimtamantul ambelor parti nu este elementul esential pentru formarea dreptului eventual, cum este de exemplu cazul promisiunii unilaterale de vanzare: in acest caz avem doua parti, un obiect si un consimtamant, lipsind cel de-al doilea consimtamant pentru formarea deplina a dreptului de proprietate. Vom fi deci in prezenta unui drept eventual in privinta consimtamantului. Desi mai rar intalnite in practica, exista situatii de drepturi supuse eventualitatii uneia dintre parti. Este cazul stipulatiei pentru altul in care tertul beneficiar fie nu exista inca (nu s-a nascut) fie desi exista el nu este inca identificat (ex: promitentul se obliga fata de stipulant sa-l premieze pe cel care va iesi sef de promotie la Facultatea de Drept).

Totusi, cele mai frecvente aplicatii ale drepturilor eventuale le gasim in comert. Astfel, s-a aratat ca in materie comerciala vanzarea unor bunuri viitoare este regula, deoarece una din devizele comertului este sa se produca ce se vinde si nu sa caute sa vanda ceea ce deja e produs[1]. Intr-adevar, sunt nenumarate situatii in care desi un client incheie contractul de vanzare , obiectul vanzarii nu exista in momentul vanzarii, urmand ca el sa fie fabricat ulterior.

2.Conditie si eventualitate. Asemenari si deosebiri

Singura asemanare intre conditie si eventualitate este data de faptul ca ambele sunt evenimente viitoare si incerte ca realizare. Totusi, aceasta asemanare este de natura sa atraga in practica nenumarate confuzii intre cele doua.

Deosebirile dintre conditie si eventualitate se manifesta atat la nivelul sferei de actiune cat si al efectelor.

Astfel, in timp ce conditia este o modalitate de care este afectat un drept déjà perfectat si caruia nu ii lipseste nici un element constitutiv, din contra, eventualitatea lipseste dreptul de unul din elementele sale esentiale. Putem spune deci ca eventualitatea este un eveniment intrinsec (interior) dreptului, in timp ce conditia este un eveniment exterior dreptului. Dreptul conditional este deci, un drept complet din punct de vedere al elementelor sale intrinseci si care asteapta doar un element exterior fie pentru a se desfiinta (conditie rezolutorie) fie pentru a incepe sa-si produca efectele (conditie suspensiva). Din contra, dreptul eventual este un drept incomplet din punct de vedere al elementelor sale intrinseci si care asteapta aparitia elementului lipsa pentru a se transforma intr-un drept complet (parte, obiect, consimtamant). Caracterul extern al conditiei este de esenta acesteia, conditia fiind atasata intotdeauna unui drept perfect si complet din punct de vedere al elementelor sale.

Pe planul efectelor, deosebirile se manifesta prin aceea ca, in timp ce realizarea conditiei retroactiveaza pana la momentul incheierii actului juridic sub conditie, realizarea eventualitatii are ca efect desavarsirea dreptului creditorului, adica transformarea neretroactiva a acestuia intr-un drept complet la data realizarii eventualitatii si nu retroactiv. Nerealizarea conditei suspensive sau realizarea conditiei rezolutorii conduce la desfiintarea retroactiva a actului, in timp ce nerealizarea eventualitatii nu desfiinteaza actul juridic incheiat, ci din contra, in baza acestuia poate fi antrenata raspunderea debitorului pentru nerealizarea eventualitatii, daca sunt intrunite elementele necesare antrenarii raspunderii contractuale.

Vom reveni cu aplicatii ale teoriei drepturilor eventuale in noul Cod civil. Totodata, pentru motive ce vor fi explicate amanuntit intr-un viitor articol, vom arata ca fundamentul teoretic al teoriei grupurilor de contracte[2] isi gaseste un bun aliat in teoria drepturilor eventuale.

Avocat Ștefan VLAD

NOTA: Articolul a fost publicat initial pe juridice.ro

[1] I Schiau, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2009, p.415.
[2] Pentru o abordare corecta si completa a teoriei grupului de contracte indicam G.Piperea, Grupul de contracte. O teorie a haosului, www.juridice.ro.