Intr-un alt articol, promiteam ca o sa revin cu aplicatii ale teoriei drepturilor eventuale in noul Cod civil.

Se impun doua precizari prealabile:

1. nu am pretentia sa epuizez totalitatea aplicatiilor drepturilor eventuale fie si din urmatoarele considerente:

– in materia drepturilor de creanta, aplicatiile drepturilor eventuale sunt nelimitate si deci, ele nu pot fi cuprinse limitativ.

– scopul care ma anima este acela de a incerca sa aduc in atentia celor interesati o teorie putin explorata si deci putin cunoscuta . In incercarea de a “populariza” aceasta teorie, imi este mai facil sa apelez la institutiile juridice deja “frecventate”de rationamentele uzuale ale juristilor. Demersul meu va fi astfel mult facilitat . Voi incerca sa evit pe cat posibil institutiile juridice nou reglementate (ex: fiducia), cu precizarea ca  unele dintre acestea, desi primesc pentru prima oara o reglementare expresa in Codul civil, totusi ele sunt fie cunoscute, fie deja consacrate (ex: vanzarea cu pact de rascumparare, stipulatia pentru altul) si, deci, acestea vor face parte din studiul meu.

2. Nu sunt nici pe departe un deschizator de drumuri in aceasta materie, autori clasici consacrati ocupandu-se de aceasta teorie. Asa cum am spus, ma anima doar intentia de a aduce in atentia publicului avizat aceasta teorie, tinand cont, in special, de faptul ca, asa cum o sa arat mai tarziu, insusi legiuitorul roman a recunoscut in terminis (desi timid) existenta drepturilor eventuale, prin denumirea marginala a art. 2370 din noul Cod civil.

În articolul precedent, afirmam ca drepturile se pot naste treptat, prin intrunirea elementelor sale esentiale in mod gradual si nu dintr-o data. Astfel, intre vidul juridic si dreptul complet poate exista o zona intermediara, in care, desi dreptul nu intruneste absolut toate elementele necesare pentru a fi complet, totusi exista suficiente elemente pe care nu le putem ignora si care reclama o protectie juridica adecvata. Aceasta zona intermediara este zona drepturilor eventuale. O zona in care, desi dreptul nu este complet, exista totusi intrunite suficiente elemente astfel incat sa se simta nevoia acordarii unei protectii din partea legii. Elementele esentiale ale actului juridic civil (obiect, capacitate, consimtamant, cauza.) pot exista toate in acelasi timp, dand nastere unor drepturi complete, sau-din contra- se pot adauga pe rand. Zona de interes a prezentului studiu este zona in care drepturile sunt incomplete pentru ca, in mod temporar, lipseste unul din elementele  enumerate mai sus. Deci, vom putea afirma ca exista drepturi eventuale in privinta obiectului pentru ca lipseste obiectul, drepturi eventuale in privinta consimtamantului pentru ca lipseste consimtamantul, etc. Totusi, o precizare se impune referitoare la drepturilor eventuale in privinta cauzei: aceste drepturi  vor face obiectul unui studiu separat, intrucat – dupa parerea mea – inca subzista dezbaterea intre sustinatorii teoriei cauzei si cei care o repugna.

Inainte de a incepe enumerarea aplicatiilor teoriei drepturilor eventuale, doresc sa anticipez un posibil repros ce mi se poate aduce de catre cititori: lipsa unei relevante practice (pragmatice) a acestei teorii. Voi putea fi deci somat sa raspund la intrebarea urmatoare: la ce foloseste practic aceasta teorie? Si aici, trebuie sa admit ca reprosul ar fi justificat, nu pentru ca teoria drepturilor eventuale nu si-ar dovedi o utilitate, ci pentru ca inainte de a arata implicatiile practice ale acestei terorii, sunt nevoit sa arat ca exista un sistem organizat al drepturilor eventuale. Va trebui deci sa pun stiinta mai presus de pragmatism, pentru ca atunci cand vom fi acomodati cu existenta acestui sistem, sa putem extrage mai facil aplicatiile practice.

1. Vanzarea unui bun viitor – art. 1658 Cod Civil

Vanzarea unui bun viitor este, asa cum precizam in articolul precedent, exemplul clasic. Avem in aceasta vanzare elementele necesare nasterii depline a dreptului de proprietate, mai putin unul: obiectul. Cumparatorul devine proprietar al bunului la data realizarii bunului iar pana la acest moment, dreptul sau de proprietate este supus eventualitatii existentei bunului. Vom fi, asadar, in prezenta unui drept eventual de proprietate in privinta obiectului, inca de la data contractului de vanzare a bunului viitor. Evident, in exemplul aratat, eventualitatea consta chiar in realizarea bunului, situatie pe care vanzatorul si-a asumat-o urmand sa raspunda fata de cumparator in cazul in care bunul nu se realizeaza. Sa precizam totusi ca, nu vom fi in prezenta unui drept eventual de proprietate, atunci cand cumparatorul si-a asumat riscul nerealizarii bunului, deoarece in acest caz ne aflam in materia contractelor aleatorii. Si daca s-ar putea ridica obiectia cum ca nu exista nicio diferenta intre cele doua situatii, totusi, vom raspunde ca in cazul unei venditio spei, dreptul cumparatorului este un drept complet inca din momentul incheierii contractului: dreptul la ceva aleatoriu. Dreptul sau este atat de complet, incat a inteles sa achite pretul, intelegand si asumandu-si riscul pierderii acestuia in cazul in care bunul nu se realizeaza.

Inca o precizare se mai impune. Vanzarea unui bun viitor da nastere nu doar unui drept eventual de proprietate al cumparatorului (asadar un drept incomplet), ci si unui drept de creanta al acestuia impotriva vanzatorului (asadar un drept complet). Intr-adevar, vanzatorul este obligat inca din momentul semnarii contractului sa dea cumparatorului bunul viitor, doar executarea acestei obligatii fiind intarziata pana la realizarea bunului.

Putem afirma ca vanzarea unui bun viitor da nastere in patrimonul cumparatorului a unui drept de creanta impotriva vanzatorului, dar si a unui drept eventual de proprietate, adica a unui drept de proprietate afectat de eventualitatea realizarii bunului. Avem, asadar, o proprietate eventuala. Realizarea in viitor a bunului este o eventualitate si nu o conditie, pentru motive care tin de diferenta dintre cele doua si pe care le-am explicat in articolul precedent.

2. Vanzarea lucrului altuia – art. 1683 Cod Civil

Intai de toate, arat ca din perspectiva subiectului in discutie (drepturile eventuale), nu vad nici o deosebire intre vanzarea unui bun viitor si vanzarea lucrului altuia. In ambele situatii, in ochii cumparatorului, faptul ca bunul nu exista materialiceste, sau faptul ca-desi materialiceste bunul exista- acesta nu se afla in patrimoniul vanzatorului la data incheierii contractului, nu comporta deosebiri. Pentru el (pentru cumparator), obligatia vanzatorului de a-i procura obiectul este in aceeasi masura importanta prin prisma interesului urmarit de cumparator, atat in cazul in care vanzatorul trebuie sa-l “ fabrice”, cat si in cazul in care trebuie sa-l dobandeasca in patrimoniul sau de la un tert. Pentru cumparator, lipseste obiectul dreptului sau de proprietate, fara sa conteze motivul acestei lipse. Deci, si in cazul vanzarii lucrului altuia, cumparatorul dobandeste inca de la data semnarii contractului, un drept de proprietate eventual in privinta obiectului. Sa remarcam, si in acest caz, faptul ca dobandirea bunului de catre vanzator in patrimonul sau, ori ratificarea contractului decatre tertul proprietar al bunului, nu sunt conditii (modalitati), ci obligatii asumate de catre vanzator. Asadar, vanzarea bunului altuia nu este o vanzare afectata de conditie, ci o vanzare afectata de eventualitate si care da nastere unui drept de proprietate eventual in patrimoniul cumparatorului inca de la data semnarii contractului. Acest drept de proprietate eventual se va transforma intr-un drept complet de proprietate fie la data dobandirii bunului de catre vanzator, fie la data ratificarii contractului de catre tertul titular al bunului. In cazul unui esec, vanzatorul va raspunde potrivit regulilor prescrise de art. 1683 alin. 4 si 6 Cod Civil.

3. Vanzarea cu optiune de rascumparare – art. 1758 Cod Civil

Art. 1758 Cod Civil prevede ca “vanzarea cu optiune de rascumparare este o vanzare afectata de conditie rezolutorie prin care vanzatorul isi rezerva dreptul de a rascumpara bunul sau dreptul transmis cumparatorului”. Sa observam ca legea declara aceasta vanzare ca fiind o vanzare sub conditie rezolutorie. Cred insa ca nu ne aflam in prezenta unei vanzari sub conditie, chiar daca legea da o astfel de calificare. Conditia care afecteaza in opinia legiuitorului aceasta vanzare este exercitarea de catre cumparator a optiunii de rascumparare. Dar, oare aceasta este o veritabila conditie rezolutorie care afecteaza contractul de vanzare cumparare? Asa cum am afirmat si cu alta ocazie[1], conditia este un eveniment viitor si incert si intotdeauna extern actului juridic, iar din acest punct de vedere, este inadmisibil a se considera ca vointa unei parti poate fi privita ca altceva decat ca un element intrinsec actului juridic la care este parte. Nu putem face din elementele esentiale ale unui act juridic, modalitati  ale acestuia. In fond, exercitarea de catre vanzator a optiunii de rascumparare nu este decat manifestarea unui drept potestativ al acestuia, drept izvorat din contractul de vanzare in care este parte si nu o conditie rezolutorie. Avem in aceasta figura juridica noua reglementata de art. 1758 Cod Civil, o dubla operatiune privita ca un tot unitar: un contract de vanzare cumparare dublat de o promisiune unilaterala de vanzare. Caci, in fond, ce poate fi clauza prin care proprietarul (cumparator) se obliga sa vanda un bun catre persoana de la care l-a cumparat initial, daca acesta din urma va vrea sa-l cumpere? Eu vad in aceasta figura juridica o promisiune unilaterala de vanzare. Tocmai din acest punct de vedere am inclus vanzarea cu pact de rascumparare in cadrul aplicatiilor teoriei drepturilor eventuale in noul Cod civil. Avem, asadar, in persoana vanzatorului, un proprietar eventual iar eventualitatea consta in manifestarea consimtamantului sau de a rascumpara bunul. Suntem in prezenta unui drept eventual de proprietate in privinta consimtamantului. Avem parti, avem obiect, avem capacitate, avem cauza, lipseste doar consimtamantul pentru ca vanzatorul sa redevina proprietarul bunului. Manifestarea de vointa a vanzatorului in sensul (re)dobandirii bunului nu este o conditie a actului juridic, ci este o eventualitate pe care vanzatorul si-a rezervat-o pentru cazul in care va vrea.

Pana acum, am aratat ca exista drepturi eventuale in privinta obiectului si drepturi eventuale in privinta consimtamantului unei parti existente (promisiunea de vanzare). In articolul urmator, ne vom referi la aplicatii ale noului Cod civil in materia drepturilor eventuale in privinta consimtamantului unei parti inexistente (legatele si liberalitatile, stipulatia in favoarea unei persoane inexistente), in materia garantiilor reale si in materia cesiunilor de creante viitoare.

Avocat Ștefan VLAD

NOTA: Articolul a fost initial publicat de pe juridice.ro

[1] S. Vlad, “Consideratii teoretice pe marginea gresitei solutionari de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Comerciala – a unei actiuni in nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare a unui imobil”, in “Dreptul“ nr. 1/2011, p. 164.