Aratam in articolele precedente faptul ca un drept poate fi construit etapa cu etapa, adaugand pe rand elementele necesare construirii lui complete. Ca exemple, am utilizat vanzarea unui bun viitor, vanzarea bunului altuia si vanzarea cu pact de rascumparare, aratand ca bunul ce face obiectul dreptului de proprietate se va adauga ulterior celorlalte elemente, fiind  supus eventualitatii realizarii lui (vanzarea unui bun viitor), a dobandirii lui in patrimoniul vanzatorului, a ratificarii din partea tertului proprietar (in cazul vanzarii bunului altuia) sau eventualitatii consimtamantului vanzatorului (in cazul vanzarii cu pact de rascumparare). Vom remarca in exemplele aratate un element comun: in toate aceste situatii ne aflam intr-o situatie tranzitorie de formare a dreptului de proprietate, in sensul ca pana la realizarea eventualitatii, dreptul „ciuntit” de unul din elementele sale este un drept eventual de proprietate, dar totusi un drept. Elementul comun la care ma refeream mai sus este reprezentat de faptul ca in situatiile enumerate, realizarea eventualitatii conduce la formarea unui drept de proprietate, asadar un drept real. De aici, o concluzie reiese cu evidenta: suntem in prezenta unui drept real eventual.

Si daca notiunea de drept real eventual ar putea sa para imposibila, deoarece nu ne putem imagina existenta unui drept real fara un bun, trebuie sa explic: e vorba de un drept real eventual, nu de un drept real complet.

Prin opozitie cu drepturile reale eventuale, ne putem imagina drepturile personale eventuale, adica acele drepturi care, prin adaugarea elementului lipsa, conduc la nasterea unui drept personal (de creanta). Si aici, imaginatia nu are limite. Exemplul clasic in aceasta materie este cesiunea unei creante viitoare.

I. Cesiunea unei creante viitoare – art. 1572 Cod Civil

Admisa si in sistemul vechiului Cod civil, mai ales prin aportul doctrinei, cesiunea unei creante viitoare a primit in noul Cod civil o reglementare expresa. Mai intai, observam ca cesiunea unei creante viitoare este o aplicatie a normei generale de principiu cuprinsa in art. 1228 NCC care prevede ca „ in lipsa unei prevederi legale, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare”. Bunurile viitoare la care se refera art. 1228 NCC sunt atat lucrurile materiale cat si drepturile. In consecinta, drepturile viitoare pot forma obiectul unui contract, respectiv a unui contract de cesiune de creanta, asa cum, de fapt, ne arata art. 1572 NCC. Si aici se impune o observatie: creanta viitoare ce se vinde, nu trebuie confundata cu creanta afectata de un termen sau de o conditie suspensiva, deoarece dreptul conditional sau dreptul afectat de un termen, este un drept complet, doar executarea sa depinzand de un eveniment viitor si cert sau incert. Creanta viitoare la care face referire art. 1572 NCC este o creanta care nu s-a nascut nici macar in germene. Exemplu: iti cedez chiriile unui imobil pe care nu l-am inchiriat. S-ar putea reprosa unei astfel de cesiuni faptul ca nu exista un debitor cedat, adica un tert impotriva caruia cesionarul sa detina o creanta. Unei astfel de critici ii raspund: si ce daca! In materia cesiunii de creanta, existenta tertului nu este de esenta cesiunii, singurul inconvenient ce rezulta dintr-o astfel de situatie fiind imposibilitatea asigurarii opozabilitatii cesiunii fata de tert. Pe de alta parte, cu siguranta ca partile isi vor amenaja contractul, astfel incat sa ia in calcul si sa rezolve contractual aceasta situatie, clauzele contractuale impreuna cu regulile generale in materia contractelor si obligatiilor urmand a rezolva acest „incident”. Se mai poate reprosa, totodata, faptul ca cedentul ar putea sa nu-si dea niciodata consimtamantul pentru a deveni creditor, si deci, ca nasterea creantei viitoare ar depinde exclusiv de vointa lui. Trebuie observat insa ca acest lucru nu are importanta prin raportare la validitatea cesiunii inter partes. Intre parti (cedent si cesionar) contractul de cesiune produce efecte inca de la momentul incheierii sale, urmand ca in cazul in care cedentul nu-si indeplineste obligatia de a transfera creanta promisa cesionarului, sa raspunda potrivit clauzelor contractuale si/sau regulilor generale in materia obligatiilor si contractelor. Nasterea creantei este o obligatie pe care cedentul si-a asumat-o, intelegand ca va raspunde fata de cesionar pentru cazul in care o astfel de creanta nu se naste (desigur, cu exceptia unor clauze contrare in contract). Avem in aceasta operatiune elementele necesare nasterii dreptului de creanta al cesionarului – parti, consimtamant, cauza – mai putin unul: obiectul. Pana la data nasterii creantei in patrimoniul cedentului, creditorul cesionar este titularul unui drept eventual de creanta, eventualitatea constand in nasterea dreptului de creanta impotriva tertului. Asa dupa cum la vanzarea unui bun viitor, cumparatorul este titularul unui drept eventual de proprietate pana la momentul existentei bunului, si in cazul cesiunii unei creante viitoare, pana la momentul nasterii dreptului de creanta in patrimoniul cedentului, cesionarul este titularul unui drept eventual de creanta.

Dupa realizarea eventualitatii, cesionarul devine titularul unui drept complet de creanta impotriva tertului. Sa remarcam, de asemenea, prevederile art. 1572 alin. 2 NCC, in conformitate cu care „creanta se considera transferata din momentul incheierii contractului de cesiune” deci, nu din momentul nasterii creantei, legiuitorul creand astfel fictiunea juridica a retroactivitatii dobandirii creantei de catre cesionar. Cu privire la acest aspect, doua lucruri sunt de relevat:

– in materia vanzarii unui bun viitor (art. 1658 NCC), spre deosebire de cesiunea unei creante viitoare, legiuitorul nu a adoptat solutia retroactivitatii, stabilind in mod expres ca momentul dobandirii dreptului de proprietate este momentul realizarii bunului. Asadar, realizarea eventualitatii are efect ex nunc, aceasta de fapt constituind regula in materia drepturilor eventuale.

– Desi regula de principiu in materia drepturilor eventuale este efectul ex nunc al realizarii eventualitatii, nimic nu-l impiedica pe legiuitor sa deroge de la aceasta regula si sa instituie in mod expres fictiunea retroactivitatii, asa cum este de exemplu cazul cesiunii unei creante viitoare. Dispozitia este menita in acest caz sa-l apere pe cesionar de creditorii cedentului si deci, derogarea este justificata.

II. Cesiunea unei creante apartinand altuia

Desi la prima vedere o astfel de operatiune juridica poate parea socanta, totusi la o analiza juridica vom observa ca ea este perfect valabila. Mai intai sa observam ca, spre deosebire de cesiunea unei creante viitoare,  cesiunea creantei altuia nu beneficiaza de o reglementare speciala in NCC. Totusi, o astfel de operatiune isi gaseste temei juridic in prevederile cu caracter general ale art. 1230 NCC, in conformitate cu care „ Daca prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui tert pot face obiectul unei prestatii, debitorul fiind obligat sa le procure si sa le transmita creditorului sau, dupa caz, sa obtina acordul tertului”. Cum redactorii NCC au asimilat drepturile patrimoniale de creanta unui bun mobil (art. 542 alin. 2 NCC), rezulta ca drepturile de creanta ale unui tert pot face obiectul unei prestatii. Cesiunea unei creante a altuia isi gaseste temei juridic inclusiv in dispozitiile art. 1683 NCC (vanzarea lucrului altuia) raportat la art. 1651 (aplicarea unor reguli de la vanzare). De asemenea, sa observam ca, pentru cesionar, intre cesiunea unei creante viitoare si cesiunea unei creante a altuia, nu exista diferente de substanta. Pentru el, ceea ce conteaza cu adevarat, este faptul ca dreptul de creanta nu exista inca in patrimoniul cedentului, fara sa aiba vreo importanta motivul acestei lipse. Din acest punct de vedere (adica din punct de vedere al  interesului si a pozitiei cesionarului  in aceasta operatiune juridica) exista o evidenta similitudine intre cesiunea unei creante viitoare si cesiunea creantei altuia. De aceea, daca legiuitorul a admis in terminis posibilitatea cesionarii unei creante viitoare, nenascuta inca in patrimoniul cedentului, nu vedem de ce ar trebui sa ne opunem cesiunii creantei altuia. Sa luam un exemplu: X (cedent) cesioneaza lui Y (cesionar) chiriile pe care le are de incasat Z (tert) pentru un imobil. Contractul dat ca exemplu poate sa para opera unor nebuni, de aceea, ma gandesc sa-l particularizez pentru a-l face mai usor de „digerat”: X, asociat unic al societatii Z, cedeaza lui Y chiriile pe care le are de incasat societatea Z. Diverse conjuncturi si interese pot face pe deplin justificata cesiunea creantei apartinand altuia; pe de alta parte, a cauta sa justificam validitatea unei astfel de operatiuni cercetand situatiile in care partile pot sa aiba interes in incheierea unei astfel de cesiuni, este o chestiune lipsita de importanta si, totodata, imposibila. Ceea ce este important este ca se poate, fara sa conteze motivatia pentru care cedentul si cesionarul au incheiat un astfel de contract. Cu siguranta ca, devreme ce l-au incheiat, ambele parti au urmarit un scop, cu exceptia situatiei in care contractul s-a incheiat intre nebuni.

Pana la dobandirea de catre cedent a dreptului de creanta, cesionarul are un drept eventual de creanta. Avem parti, avem consimtamant, avem cauza; lipseste doar obiectul. Dreptul de creanta al cesionarului este, asadar, un drept de creanta incomplet. Acesta va deveni un drept complet in momentul realizarii eventualitatii, adica in momentul dobandirii de catre cedent a creantei, sau al „ratificarii”din partea tertului. Se impun totusi cateva mentiuni referitoare la momentul dobandirii de catre cesionar a dreptului de creanta. Desi art. 1230 NCC nu dezvaluie acest moment, opinez ca cesionarul devine titularul creantei de la data dobandirii de catre cedent a creantei de la tert (sau de la data ratificarii cesiunii de catre tert). Tacerea art. 1230 NCC cu privire la aceasta chestiune, ne determina sa cercetam dispozitiile art. 1683 NCC referitoare la vanzarea lucrului altuia, aplicabil si cesiunii creantei altuia, dupa cum prevede art. 1651 NCC. In materia vanzarii lucrului altuia, dispozitiile art. 1683 alin. 3 NCC stabilesc faptul ca proprietatea se stramuta de drept cumparatorului in momentul dobandirii bunului de catre vanzator sau al ratificarii contractului de catre tert. Translatand aceasta solutie din materia vanzarii, in materia cesiunii, concluzia este ca cesionarul devine titularul creantei de la data dobandirii creantei de catre cedent sau de la data ratificarii cesiunii de catre tert. In cazul unui esec, cedentul urmeaza sa raspunda fata de cesionar, asa cum prevede expres art. 1230 teza finala NCC. Sa remarcam totusi un lucru important: in cazul cesiunii creantei altuia, legiuitorul nu a mai adoptat solutia retroactivitatii, asa cum a facut-o in cazul cesiunii unei creante viitoare. Cu alte cuvinte, realizarea eventualitatii are efecte ex nunc, cesionarul fiind considerat titularul dreptului de creanta de la data realizarii eventualitatii pentru viitor si nu de la data incheierii contractului de cesiune. Deci, in aceasta materie se aplica regula generala cu privire la efectul ex nunc al realizarii eventualitatii. De altfel, evitarea retroactivitatii in materie cesiunii creantei altuia, isi gaseste o temeinica justificare. Astfel, daca s-ar admite ca cesionarul este titularul dreptului de creanta de la data incheierii contractului si nu de la data realizarii eventualitatii, am fi in situatia in care ar trebui sa admitem ca pe aceeasi perioada de timp (cuprinsa intre data incheierii contractului de cesiune si data realizarii eventualitatii), aceeasi creanta a avut doi titulari diferiti: cesionarul si tertul. Ceea ce evident ar fi inadmisibil.

III. Cesiunea unei creante viitoare apartinand altuia

Din moment ce legea prevede expres validitatea cesiunii unei creante viitoare si dat fiind faptul ca, asa cum am aratat mai sus, cesiunea unei creante a altuia este o operatiune deasemenea permisa, nu vedem de ce ne-am putea opune la cesiunea unei creante viitoare apartinand altuia. Si aici, ar trebui sa avem in vedere inclusiv faptul ca art. 1230 NCC, atunci cand permite contractele asupra bunurilor unor alte persoane, nu limiteaza aceasta operatiune doar la bunurile existente, astfel incat textul poate fi aplicat inclusiv pentru bunurile viitoare ale tertului. In consecinta, creanta viitoare a altuia poate fi cesionata. X cedeaza lui Y chiriile pe care le va incasa Z de pe urma unui imobil al acestuia din urma, neinchiriat inca. Motive pe care nici nu le putem banui si nici nu este important sa le identificam, pot determina partile sa incheie o astfel de conventie. Avem intre cesionar si cedent, elementele necesare (parti, consimtamant, cauza) mai putin unul: obiectul. Avem deci, un drept eventual de creanta al cesionarului care va deveni un drept complet de creanta in momentul realizarii eventualitatii. Care va fi insa momentul realizarii eventualitatii? Sa reformulez: care este eventualitatea? Nasterea creantei  in patrimoniul tertului sau dobandirea creantei de catre cedent? Opinez in sensul ca eventualitatea consta in dobandirea de catre cedent a creantei, si nu in nasterea creantei in patrimoniul tertului. Justificarea unei astfel de opinii isi gaseste temei in faptul ca pentru cesionar, ceea ce conteaza este ca, finalmente, el sa devina titularul creantei, lucru ce se poate realiza doar prin dobandirea creantei de catre cedent. Simpla nastere a creantei in patrimoniul tertului este necesara, dar nu si suficienta pentru ca cesionarul sa devina titular al creantei; pentru aceasta este nevoie ca cedentul sa dobandeasca aceasta creanta.

Totodata, apreciez ca cesiunea unei creante viitoare apartinand altuia, este in realitate o cesiune purtand asupra bunului altuia, permisa de art. 1230 NCC, cu mentiunea ca in acest caz, bunul altuia este o creanta viitoare.

Vom identifica mai jos, doua situatii posibile de realizare a eventualitatii.

Prima situatie. Dobandirea dreptului de catre cedent de la tert, are loc inainte de nasterea creantei in patrimoniul tertului. Exemplu: tertul transfera cedentului dreptul de creanta asupra chiriilor, inainte ca imobilul sa fie inchiriat. Deoarece, asa cum arata ipoteza, creanta nu s-a nascut inca in patrimoniul tertului, aceasta prima situatie se refera, in realitate, la dobandirea de catre cedent de la tert a unei creante viitoare, adica a unei creante eventuale. Precizarea este importanta, deoarece ne permite o concluzie importanta: creantele eventuale pot fi cesionate.

Asa cum am aratat mai sus, cesiunea unei creante viitoare apartinand altuia este, de fapt, o cesiune purtand asupra bunului altuia; in consecinta, mecanismul juridic aplicabil raporturilor dintre cedent si cesionar in situatia analizata (prima situatie mai sus mentionata) este cel de la cesiunea creantei altuia (si de la vanzarea bunului altuia), cu particularitatea ca in acest caz, creanta altuia (bunul altuia) este o creanta eventuala (viitoare) si nu o creanta completa. In cazul analizat( prima situatie descrisa mai sus), cedentul dobandeste de la tert o creanta eventuala (viitoare), iar in temeiul art. 1683 alin. 3 NCC, raportat la art. 1651 NCC, aceasta creanta viitoare se considera stramutata de drept in patrimoniul cesionarului din momentul dobandirii ei de catre cedent de la tert. De la acest moment, intre cedent si cesionar, contractul de cesiune a creantei viitoare a altuia, se transforma intr-un simplu contract de cesiune a unei creante viitoare, deoarece creanta viitoare nu mai este a altuia. Devin astfel aplicabile regulile analizate mai sus la cesiunea unei creante viitoare, astfel incat, pana la realizarea eventualitatii, cesionarul este considerat titularul unui drept eventual de creanta (dreptul asupra creantei viitoare). Eventualitatea in raporturile dintre cedent si cesionar consta in nasterea dreptului de creanta, prin inchirierea imobilului de catre tert. Cedentul a promis cesionarului ca aceasta inchiriere va avea loc, astfel incat, in caz de esec, va raspunde fata de acesta; de asemenea, nu exclud ca, in functie de raporturile dintre cedent si tert, cedentul sa aiba regres impotriva tertului, in cazul in care acesta din urma nu inchiriaza imobilul. Sa punctam si faptul ca, urmare a efectului retroactiv prevazut de art. 1572 alin. 2 NCC, dupa realizarea eventualitatii (dobandirea de catre cedent a creantei complete), momentul de la care cesionarul este considerat ca devine titularul creantei este momentul de la care conventia partilor s-a transformat intr-o cesiune a unei creante viitoare (adica momentul dobandirii de catre cedent a creantei viitoare de la tert) si nu de la data incheierii conventiei dintre cedent si cesionar. Cu alte cuvinte, de la data realizarii eventualitatii, retroactivitatea nu coboara pana la data incheierii conventiei de cesiune a creantei viitoare apartinand altuia, ci doar pana la data dobandirii de catre cedent a creantei viitoare, deoarece doar de la acest moment vom putea aplica acestei conventii regulile prevazute de art. 1572 alin. 2.

A doua situatie. Dreptul de creanta al tertului se naste in patrimoniul tertului inainte de dobandirea acestuia de catre cedent. Exemplu: tertul inchiriaza imobilul, inainte de a transfera cedentului dreptul de creanta asupra chiriilor. In aceasta situatie, din momentul nasterii dreptului de creanta in patrimoniul tertului, cesiunea creantei viitoare a altuia (incheiata intre cedent si cesionar) se transforma intr-o simpla cesiune a creantei altuia, deoarece creanta nu mai este viitoare, ci este  nascuta insa nu in patrimoniul cedentului, ci in patrimoniul tertului. Eventualitatea in raporturile dintre cedent si cesionar, va consta deci, in dobandirea de catre cedent de la tert a dreptului de creanta (fie printr-un act juridic incheiat intre cedent si tert, fie prin ratificarea cesiunii de catre tert), acest moment marcand si data de la care cesionarul va deveni titularul creantei.

Vom observa asadar, o diferenta si o asemanare intre prima situatie si cea de-a doua situatie, in ceea ce priveste momentul de la care cesionarul devine titularul dreptului de creanta. Astfel, in prima situatie, prin efectul retroactivitatii prevazute de art. 1572 alin. 2 NCC, cesionarul este considerat titularul creantei nu de la data realizarii eventualitatii, ci retroactiv, de la data la care cedentul a dobandit creanta viitoare de la tert; in cea de-a doua situatie analizata, cesionarul devine titularul creantei de la data realizarii eventualitatii (adica de la data dobandirii creantei complete de la tert).

Asemanarea rezida in faptul ca in niciuna din cele doua situatii, cesionarul nu devine titularul creantei de la data incheierii contractului de cesiune a creantei viitoare a altuia.

IV. Cesiunea unei creante eventuale

Cesionarul dobandeste de la cedent o creanta eventuala. O va putea el transmite mai departe unei alte persoane prin cesiune? Eu nu vad absolut niciun motiv pentru care sa nu permitem existenta valabila a unei astfel de operatiuni. Si ca sa fiu si mai clar, cand ma refer la cesiunea unei creante eventuale, nu includ in aceasta categorie doar creantele eventuale in privinta obiectului (cum sunt cele analizate mai sus), ci si creantele eventuale in privinta consimtamantului unei parti. Includ in aceasta ultima categorie pactul de optiune (art. 1278 NCC) care este, de fapt, o promisiune unilaterala de a contracta in urma careia beneficiarul promisiunii devine titularul unui drept eventual in privinta propriului sau consimtamant.

Cesiunea unei creante eventuale in privinta obiectului

Cesionarul dobandeste de la cedent chiriile unui imobil neinchiriat inca (art. 1572 NCC, cesiunea unei creante viitoare), adica dobandeste un drept eventual de creanta. La randul lui, cesionarul transmite unui tert acest drept eventual de creanta. Eventualitatea consta in nasterea dreptului de creanta prin inchirierea de catre cedent a imobilului. Realizarea eventualitatii insa, nu va avea ca efect dobandirea creantei de catre cesionar, ci direct de catre tertul caruia cesionarul i-a cedat creanta viitoare.

Cesiunea unei creante eventuale in privinta consimtamantului

Am aratat, intr-un articol precedent, faptul ca atunci cand nasterea completa a dreptului depinde de consimtamantul rezervat al uneia din parti, pana la realizarea acestei eventualitati suntem in prezenta unui drept eventual in privinta consimtamantului. Exemplul oferit este cel al pactului de optiune (art. 1278 NCC). X (promitent) promite lui Y (beneficiar) faptul ca ii va inchiria un imobil, daca acesta din urma va vrea. Y devine astfel titularul unui drept eventual (de folosinta) in privinta propriului sau consimtamant. Mai departe, inainte de a-si exercita optiunea fata de X, Y cedeaza unui tert dreptul sau, adica dreptul eventual (de folosinta) in privinta propriului sau consimtamant. Sa analizam aceasta operatiune denumind partile: promitent-(x), cedent-(y), cesionar-(tert). Vom observa faptul ca, ceea ce transmite cedentul catre cesionar este un drept al sau, astfel incat acestui contract nu-i sunt aplicabile regulile analizate mai sus la sectiunea dedicata cesiunii unei creante a altuia si deci, nici cele ale art. 1230 NCC referitoare la contractele purtand asupra bunului altuia. Intr-adevar, cedentul transmite cesionarului un drept propriu (dreptul eventual de folosinta in privinta consimtamantului sau) si nu un drept al altuia, cesionarul devenind astfel titularul unui drept eventual de folosinta in privinta consimtamantului cedentului. Pentru ca aceasta cesiune sa fie opozabila promitentului, ea trebuie notificata. Din momentul acestei notificari, promitentul este obligat sa-i inchirieze noului creditor (cesionarului) atunci cand cedentul isi va exprima consimtamantul fata de promitent. Practic, efectul principal al cesiunii intervenite, este acela ca promitentul nu va mai fi obligat sa incheie contractul cu beneficiarul promisiunii (cedentul), ci cu un tert( cesionarul), atunci cand cedentul va vrea. Desigur, ipoteza presupune faptul ca promisiunea nu este intuitu personae, adica nu este facuta de promitent in considerarea persoanei beneficiarului promisiunii, caz in care opinez ca cesiunea intervenita intre cedent si cesionar ramane valabila, insa cedentul va raspunde fata de cesionar.

Ne-am referit in aceasta sectiune la cesiunea purtand asupra unei creante eventuale si deci, am restrans campul de aplicatii doar la situatiile in care dreptul eventual cesionat este un drept de creanta eventual. Cu toate acestea, nu doar drepturile de creanta eventuale pot fi cesionate, ci si drepturile reale eventuale. Sa reamintim insa distinctia dintre dreptul de creanta eventual si dreptul real eventual: atunci cand realizarea eventualitatii conduce la formarea unui drept de creanta, ne aflam (pana la realizarea eventualitatii) in prezenta unui drept de creanta eventual; atunci cand realizarea eventualitatii conduce la formarea unui drept real, ne aflam (pana la realizarea eventualitatii) in prezenta unui drept real eventual.

Asa cum drepturile de creanta eventuale pot fi cesionate, drepturile reale eventuale pot face si ele obiectul unor conventii.

De exemplu: X (vanzator) incheie cu Y (cumparator) un contract de vanzare a unui bun viitor. Y devine titularul unui drept eventual de proprietate in privinta obiectului. Ulterior, pana la realizarea bunului, Y incheie cu Z o conventie prin care-i transmite acestuia din urma dreptul sau eventual. In acest fel, Z devine titularul dreptului eventual de proprietate in privinta obiectului, asupra bunului viitor.

Un alt exemplu: X (promitent), promite lui Y (beneficiar) sa vanda un bun daca Y va vrea sa-l cumpere. Ne aflam in prezenta unui pact de optiune privind contractul de vanzare, reglementat de art. 1668 NCC. Beneficiarul promisiunii (Y) devine astfel titularul unui drept eventual de proprietate in privinta consimtamantului sau. Ulterior, pana la realizarea eventualitatii (adica pana la manifestarea consimtamantului fata de promitent), Y transfera lui Z acest drept eventual, astfel incat Z devine titularul unui drept eventual de proprietate in privinta consimtamantului lui Y.

In fine un ultim exemplu: X (vanzator) vinde lui Y (cumparator), un bun viitor apartinand altuia.

Ne vom ocupa in articolul urmator de analiza juridica a unor astfel de operatiuni, lasandu-va si pe dumneavoastra sa va imaginati pana atunci, multitudinea de situatii ce pot aparea.

Avocat Ștefan VLAD

NOTA: Articolul a fost publicat initial pe juridice.ro